Drops from Dying.

In primul rand...daca nu aveti starea necesara va rog sa nu cititi postul acesta...nu vreau sa provoc depresii. Dar avand in vedere ca eu trec printr-una, am sa abordez cel mai ciudat, cel mai evitat, cel mai fara definitie si cel mai important subiect din viata noastra:
Moartea.
Un subiect de care toata lumea se fereste. Fara moarte viata nu ar mai fi viata. Fara moarte nu ar mai fi nimic. Ciudat, nu? Ai zice ca moartea este cea care ne duce spre nimic. Este adeverat...suntem ceva si ajungem nimic.
Moartea este umbra care dă plasticitate vieţii. Moartea e conditia sub care am fost nascuti. Moartea este tunelul de la capatul luminii. Moartea-i o oglinda: in ea te vezi asa cum ai fost.
Moartea e momentul in care pur si simplu se termina totul. Nu e trist?

Sa muncesti degeaba, sa iti faci planuri, sa devii mai bun. Pentru ce? Pana la urma, toti murim. De ce sa mai faci copii? Si ei o sa moara. De ce sa te apropii de anumite persoane? vor fi triste cand vei muri.De ce sa mai traiesti? La un moment dat tot o sa mori.

Am auzit de sute de ori cuvintele acestea si m-am gandit...daca am sta sa ne gandim ca la un moment dat, in curand, tot o sa murim, atunci...de ce am mai exista? De ce ne facem toate plecerile? Nu tot o sa murim? De ce anumite persoane fac crime? Nu se gandesc ca omul respectiv o sa moara oricum?
Din punctul meu de vedere...moartea nu e un lucru chiar atat de ingrozitor. Nici macar nu imi este frica de moarte. Imi este frica de felul in care voi muri. Moartea, ca eveniment, poate fi considerata un nou inceput. Inceputul nimicului. Sunt foarte, foarte curioasa cum este sa nu mai existe nimic pentru mine. Sa se sfarseasca totul. Sa fie un blank total. Exact la fel de greu imi este sa imi imaginez ceva infinit.
Cineva mi-a zis acum mult timp ceva ce nu am sa uit niciodata. Ceva ce imi amintesc zilnic. Ceva ce este ca un medicament atunci cand simti ca te lupti degeaba. Si ii multumesc foarte mult acelei persoane pentru ca m-a ajutat enorm: Orice in lumea aceasta poate fi rezolvat, mai putin moartea. Niste cuvinte atat de simple si atat de adevarate, la care, pur si simplu, nu ma gandisem niciodata. Am decis astfel sa nu mai fac un capat de tara din orice problema, sa ma gandesc, de cate ori simt

ca nu mai am nici o scapare, ca orice poate fi rezolvat. Mai putin moartea. Asa ca...ce putem rezolva...hai sa rezolvam. Ca pana la moarte mai e.