M-am gandit la asta intr-o zi. Inainte. Mai demult. Probabil la o ora, posibil intr-un loc.Imi amintesc...imi amintesc parfumul. Un parfum de natura. Un parfum verde. Un miros de iarba, de flori salbatice. Flori salbatice si sensibile care se ascund de noi. Nu le putem face bine. Poate ca nu se poate mai bine. Sau poate ca doar nu putem. Oh, si este groaznic sa nu poti. Sa vrei ceva, si sa simti ca nu poti. Este groaznic. Sa ai un vis. Visele sunt..atat de crude...Poate pentru ca sunt doar vise, nu dorinte. Iar visele nu se pot indeplini. Este atat de sufocant sa stii ca nu vei putea niciodata sa faci ceva ce iti doresti. Si totusi, de pregatesti pentru el. Speri. Iti faci planuri. Te gandesti, iti imaginezi, iti faci vise legate de alte vise, iti faci iluzii, te intristezi. Ca rama unui tablou nepictat.
Ne place sa ne mintim. Traim din minciuni. Ne hranim cu minciuni. Nu cu vise. Visele sunt minciuni. Visele sunt adevaruri neimplinite. Si tutusi...daca nu le-am avea...de ce am mai trai?Stiti ce? Mi-e teama. Mi-e teama sa incerc sa imi indeplinesc visul, pentru ca atunci nu as mai avea de ce sa traiesc.Sau poate mi-e teama sa imi dau seama ca e imposibil. Mi-e teama sa fiu 100% sigura ca visele sunt doar un mod in care sa te minti singuri, sa ne bucuram gandindu-ne ca ar putea fi altfel.
O mie de minciuni vesele cât un pumn mărunt de adevăruri triste.
Cam asta a fost situaţia. O declar încheiată. Concluzii aparent fericite.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu